Femeile sunt acele ființe gingașe și sensibile care uneori își pot pierde echilibrul dacă bărbații nu reușesc să le protejeze. De-a lungul timpului am cunoscut fel și fel de persoane și din fiecare relație am avut câte ceva de învățat. Chiar dacă sunt trecută ușor de 30 de ani, pot să spun că abia acum înțeleg ceea ce vroiau să spună părinții mei în copilărie, că mă voi maturiza în timp și voi vedea lucrurile diferit pe măsură ce înaintez în vârstă.
Prima apropiere de un băiat a venit aproape de terminarea gimnaziului
Relațiile cu băieții nu au făcut parte din prioritățile mele. În vremea aceea eram foarte mulți copii în fața blocului și ne bucuram de joacă fără a ne gândi la tot felul de prostii. Cred că a fost prin clasa a șaptea primul sărut … și ăla vai de capul lui. Nu pot să spun că-mi doream să am un băiat aproape. Aveam foarte multe prietene în jur ,care erau perfecte pentru ceea ce aveam eu nevoie la acea vârstă.
Plăcerea pentru micile ieșiri cu băieții a venit abia când am ajuns la liceu și pot să spun că am avut de învățat din toate relațiile avute. Am fost o persoană care nu prea am fost dornică să mă apropii de băieți. Poate că felul meu de a fi și faptul că-mi plăcea să fiu independentă și băiețoasă era motivul pentu care îi țineam la distanță.
Dragoste din interes
O dată ce am intrat la liceu am avut impresia că m-am schimbat chiar și eu. Nu știu dacă eram mai domnișoară, dar am început să văd lucrurile cu alți ochi. După câteva relații eșuate, mi-am găsit liniștea în brațele unui coleg de liceu. Ceea ce pentru început a fost o joacă, ulterior s-a dovedit a fi mult mai mult. Sau poate că doar eu am avut aceste sentimente. Simțeam cum dragostea pune stăpânire pe mine și începeam să cunosc acel sentiment complet nou pentru mine.
Păcat că toate aceste sentimente veneau doar din partea mea. Poate că nici din partea lui n-a fost indiferență și un strop de atașare a avut și pentru mine. De fapt, plăcerea și bucuria lui era că eu aveam ceva mai mulți bani și că puteam să plătesc ori de cât ori ieșeam undeva și pentru câteva mici distracții. Nici o clipă nu m-am simțit folosită. O făceam cu drag și din plăcere și chiar încercam să nu-l fac să se simtă prost.
Viața cu urcușuri și coborâșuri
Despărţirea noastră a venit la scurt timp după falimentul firmei părinţilor mei. A coincis la fix cu BAC-ul care urma să aibă loc în doar câteva luni. Ultimele cuvinte întipărite în minte îmi sunt “tu eşti frumoasă şi sigur îţi vei găsi pe cineva mai bun” – îmi sunt şi acum în minte! Eu îl vroiam pe EL şi nu mă gândisem nici o clipă la altcineva sau că l-aş putea înlocui. Au urmat cuvinte grele care să mă îndepărteze de el și justificarea banilor a fost una dintre ele. Se plângea că nu avem nici unule și că ne putem face mai mult rău.
A fost prima oară când am simțit suferința. Până atunci eu țineam controlul relațiilor. Eu eram cea care hotăra când să se încheie o relație și când este nevoie să schimbăm câte ceva în relația noastră. Poate că aveam nevoie de o palmă de acest gen ca să mă trezesc și să văd că viața poate fi altfel. Să conștientizez că și alții, poate, au suferit a fel de mult ca mine atunci când i-m părăsit fără nici un resentiment.
Sprijinul părinților a fost cel mai mare ajutor pentru mine. Am reușit să mă adun și să fac față unui examen greu și, în același timp, să dau ochii cu EL și să rămân indiferentă.
Bărbații se pot schimba
Tot timpul am crezut că un bărbat se poate schimba. Am vrut să-mi găsesc pe cineva care să nu mă sufoce cu prea multă dragoste și totuși să mă facă să mă simt iubită. Nu am vrut să schimb radical persoana de lângă mine doar că mi-am dorit să-i arăt ce-mi doresc și cum îmi doresc eu să se comporte într-o relație. De dragul meu aceste schimbări s-au petrecut și consider că am făcut o treabă bună pentru că am reușit să-l conving să scape de niște vicii care nu erau tocmai pe placul meu.
M-am schimbat și eu pentru că așa mi s-a părut corect. Să-l ascult și să mă mulez și eu după preferințele lui și nu regret. Poate că așa am devenit mai matură, mai responsabilă și totuși am păstrat acel gram de copilărie.
Chiar dacă nu-mi mai doresc niciodată să sufăr din dragoste așa cum am făcut-o, cred că acel moment m-a făcut mai puternică. Sunt convinsă că mai devreme sau mai târziu tot aș fi trăit sentimentul despărțirii. Acum nu-l acuz, mă gândesc că l-am sufocat cu telefoanele, că eram prea posesivă , că nu eram acea persoană perfectă la care toată lumea visează. Și totuși am învățat să fiu mai liniștită, să nu mai fiu suspicioasă în orice moment și să am încredere deplină în el, până la proba contrarie.
Intr-o gara mica – Sidonia Dragusanu
Într-o gară mică se vorbește despre copilărie, adolescență și maturizare, dar mai ales despre prietenia dintre Dudu și Luiza, școlărițe silitoare și dornice de realizare.
Prietenia lor se naște ciudat, ca dintr-o întâmplare, așa cum se petrec mai toate întâmplările, într-o gară mică…
Dudu, o fată delicată, deșteaptă și de familie bună și Luiza, venită din provincie să învețe la București, cu un tată alcoolic și o mamă prea speriată de soțul agresiv… două lumi complet diferite care se intersectează într-o gară… mică!
Dacă Dudu este exuberantă, îi place să povestească, să se expună, Luiza este opusul ei. Cu toate acestea, cele două fete ajung să fie prietene la cataramă, ba chiar împart aceeași casă, Luiza mutându-se acasă la Dudu, la insistențele celei din urmă.
O dată cu terminarea liceului, deci și cu trecerea spre maturitate, fetele riscă să își piardă nu doar inocența, ci și prietenia… Dudu și Luiza ajung să se îndrăgostească de același bărbat, punct din care amiciția lor capătă alte valențe, iar gelozia își face simțită prezența. Cam așa se desfășoară firul acestui roman, iar finalul vă las să-l descoperiți singure!
**Articol scris pentru proba numărul 10 a competiției Spring Superblog 2019.
Cred ca in adlescenta sentimentele si trairile noastre sunt foarte puternice si asta ne face sa suferim mai mult in cazul unei despartiri.
iubirile sau joaca din adolescenta ne pregatesc pentru ce e mai tarziu. eu cred ca e ok si sa suferim, si sa avem parte de expriente mai putin placute, pentru ca asta ne intareste. nici la mine nu a fost totul roz, dar invatam din toate!
Experiențele vin să ne întărească dacă știm să învățăm din ele. Cu siguranță experiența ta te-a ajutat și ți-a dat posibilitatea să vezi cu adevărat ce fel de om trebuie să fie cel care intră în viața ta de cuplu.
Succes!
Nu stiu daca se poate schimba un barbat..Depinde de situatie, de ceea ce vrem sa schimbam la el. Dar cred ca dragostea inseamna sa il luam pe cel de langa noi asa cum e si nu sa ne dorim sa schimbam ceva la el.
Din fiecare experienta de viata traita ar putea iesi cate un roman, iar cititorii acestuia se numara pe degete,
Cu siguranta o femeie poate sa schimbe un barbat, ma tenteaza mult cartea.
O femeie schimba un barbat asa cum si un barbat schimba o femeie doar cand se iubesc cu adevarat.
Barbatii se pot schimba daca femeia de langa ei e suficient de puternica si de isteata.
Eu plec de la premisa ca fameile se marita ca sa schimbe un barbat iar cel dinurma se insoara in speranta ca femeia de langa el nu se va schimba, Asa ca, raspunzand la intrebarea autoarei, cred ca un barbat poate fi schimbat foarte putin, poate un 5-6 %.